Răspunderea civilă a personalului medical

rspunderea_civil_a_personalului_medical_400

Capitolul I

Art. 642. – (1) În sensul prezentului titlu se definesc astfel:

a) personalul medical este medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical şi moaşa care acordă servicii medicale;

b) malpraxisul este eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice.

(2)  Personalul medical  răspunde civil pentru  prejudiciile produse din eroare, care includ şi neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenţie, diagnostic sau tratament.

(3) Personalul medical răspunde civil şi pentru  prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor prezentului titlu privind confidenţialitatea, consimţământul informat şi obligativitatea acordării asistenţei medicale.

(4) Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei şi atunci când îşi depăşeşte limitele competenţei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară.

(5) Răspunderea civilă reglementată prin prezenta lege, nu înlătură angajarea răspunderii penale dacă fapta care a cauzat prejudiciul constituie infracţiune conform legii.

 

Art. 643. – (1) Toate persoanele implicate în actul medical vor răspunde proporţional cu gradul de vinovăţie al fiecăruia.

(2) Personalul medical nu este răspunzător pentru daunele şi prejudiciile produse în exercitarea profesiunii:

a) când acestea se datorează condiţiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic şi tratament, infecţiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicaţiilor şi riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigaţie şi tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicale şi sanitare folosite;

b) când acţionează cu bună-credinţă în situaţii de urgenţă cu respectarea competenţei acordate.

 

CAPITOLUL II

Răspunderea civilă a furnizorilor de servicii medicale, materiale sanitare,

aparatură, dispozitive medicale şi medicamente.

 

Art. 644. – (1) Unităţile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru  prejudiciile produse în activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament, în situaţia în care acestea sunt consecinţa:

a) Infecţiilor nosocomiale, cu excepţia cazului când, se dovedeşte o cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituţie;

b) Defectelor cunoscute ale dispozitivelor şi aparaturii medicale folosite în mod abuziv, fără a fi reparate;

c) Folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase şi sanitare, după expirarea perioadei de garanţie sau a termenului de valabilitate a acestora, după caz;

d) Acceptării de echipamente şi dispozitive medicale, materiale sanitare, substanţe medicamentoase şi sanitare de la furnizori, fără asigurarea prevăzută de lege, precum şi subcontractarea de servicii medicale sau nemedicale de la furnizori fără asigurare de răspundere civilă, în domeniul medical.

(2) Unităţile prevăzute la alin.(1) răspund în condiţiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu acesta.

 

Art. 645. – Unităţile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, răspund civil şi pentru  prejudiciile cauzate, în mod direct sau indirect, pacienţilor, generate de  nerespectarea reglementărilor interne ale unităţii sanitare.

 

Art. 646. – Unităţile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale şi producătorii de echipamente şi dispozitive medicale, substanţe medicamentoase şi materiale sanitare, răspund potrivit legii civile pentru prejudiciile produse pacienţilor, în activitatea de prevenţie, diagnostic şi tratament, generate în mod direct sau indirect de viciile ascunse ale echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase şi materiale sanitare, în perioada de garanţie/valabilitate conform legislaţiei în vigoare.

 

Art. 647. – Prevederile art.646 se aplică în mod corespunzător şi furnizorilor  de servicii medicale sau nemedicale, subcontractate de către unităţile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale, în cazul prejudiciilor aduse pacienţilor în mod direct sau indirect,  ca urmare a serviciilor prestate.

 

Art. 648. – Furnizorii de utilităţi către unităţile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale răspund civil pentru prejudiciile cauzate pacienţilor, generate de furnizarea necorespunzătoare  a utilităţilor.

 

CAPITOLUL  III

Acordul pacientului informat

 

Art. 649. – (1) Pentru a fi supus la metode de prevenţie, diagnostic şi tratament, cu potenţial de risc pentru pacient, după explicarea lor de către medic, medic dentist, asistent medical/moaşă, conform prevederilor alin. (2) şi (3), pacientului i se solicită acordul scris;

(2) În obţinerea acordului scris al pacientului, medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa sunt datori să prezinte pacientului informaţii la un nivel ştiinţific rezonabil pentru puterea de înţelegere a acestuia.

(3) Informaţiile trebuie să conţină: diagnosticul, natura şi scopul tratamentului, riscurile şi consecinţele tratamentului propus, alternativele viabile de tratament, riscurile şi consecinţele lor, prognosticul bolii fără aplicarea tratamentului.

 

Art. 650. –Vârsta legală pentru exprimarea consimţământului informat este de 18 ani. Minorii îşi pot exprima consimţământul în absenţa părinţilor sau reprezentantului legal, în următoarele cazuri:

a) situaţii de urgenţă, când părinţii sau reprezentantul legal nu pot fi contactaţi, iar minorul are discernământul necesar pentru a înţelege situaţia medicală în care se află;

b) situaţii medicale legate de diagnosticul şi/sau tratamentul problemelor sexuale şi reproductive, la solicitarea expresă a minorului în vârsta de peste 16 ani.

 

Art. 651. – (1)   Medicul curant, asistentul medical/moaşa răspund atunci când nu obţin consimţământul informat al pacientului sau al reprezentanţilor legali ai acestuia, cu excepţia cazurilor în care pacientul este lipsit de discernământ, iar reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu pot fi contactate, datorită situaţiei de urgenţă.

(2) Atunci când reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu pot fi contactate, medicul, asistentul medical/moaşa pot solicita autorizarea efectuării actului medical autorităţii tutelare, sau pot acţiona fără acordul acesteia în situaţii de urgenţă, când intervalul de timp până la exprimarea acordului ar pune în pericol, în mod ireversibil, sănătatea şi viaţa pacientului.

 

CAPITOLUL  IV

Obligativitatea asigurării asistenţei medicale

 

Art. 652. – (1) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au obligaţia de a acorda asistenţă medicală/îngrijiri de sănătate unei persoane, doar dacă a acceptat-o în prealabil ca pacient, criteriile de acceptare  urmând a fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei  legi.

(2) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa nu pot refuza să acorde asistenţă medicală/îngrijiri de sănătate pe criterii etnice, religioase şi orientare sexuală sau pe alte criterii de discriminare interzise prin lege.

(3) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au obligaţia de a  accepta pacientul în situaţii de urgenţă, când lipsa asistenţei medicale poate pune în pericol în mod grav şi ireversibil sănătatea sau viaţa pacientului.

 

Art. 653. – (1) Atunci când medicul, medicul dentist, asistentul medical/moaşa au acceptat pacientul, relaţia poate fi întreruptă:

a) o dată cu vindecarea bolii;

b) de către pacient;

c) de către medic, în următoarele situaţii:

(i) atunci când pacientul este trimis altui medic, furnizând toate datele medicale obţinute, care justifică asistenţa altui medic cu competenţe sporite;

(ii) pacientul manifestă o atitudine ostilă şi/sau ireverenţioasă faţă de medic.

(2) Medicul  va  notifica pacientului, în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c) pct. (ii), dorinţa terminării relaţiei, înainte cu minim 5 zile, pentru ca acesta să găsească o alternativă, doar în măsura în care acest fapt nu pune în pericol starea sănătăţii pacientului.

 

Art. 654. – (1)  Medicul, asistentul medical/moaşa angajaţi ai unei instituţii furnizoare de servicii medicale, au obligaţia acordării asistenţei medicale/îngrijirilor de sănătate pacientului care are dreptul de a primi îngrijiri medicale/de sănătate în cadrul instituţiei, potrivit reglementărilor legale.

(2) Medicul poate refuza asigurarea asistenţei medicale în situaţiile menţionate la art. 653 lit.c).

 

Art. 655. – (1) În acordarea asistenţei medicale/îngrijiri de sănătate, personalul medical are obligaţia aplicării standardelor terapeutice, stabilite prin ghiduri de practica în specialitatea respectivă, aprobate la nivel naţional, sau, în lipsa acestora, standardele recunoscute de comunitatea medicală  a specialităţii respective.

(2) Colegiul Medicilor din România va elabora şi va supune spre aprobare Ministerului Sănătăţii Publice standardele terapeutice, stabilite prin ghiduri de practică la nivel naţional, până la intrarea în vigoare a prezentului titlu.

 

 

CAPITOLUL V

Asigurarea obligatorie de răspundere civilă profesională pentru medici, farmacişti şi alte persoane din domeniul asistenţei medicale

 

Art. 656. – (1)  Personalul medical definit la art. 642 alin(1) lit. a)  care acordă asistenţă medicală, în sistemul public şi/sau în cel privat, într-o locaţie cu destinaţie specială pentru asistenţă medicală, precum şi atunci când aceasta se acordă în afara acestei locaţii, ca urmare a unei cereri exprese din partea persoanei sau a persoanelor care necesită această asistenţă, sau a unui terţ care solicită această asistenţă, pentru o persoană sau mai multe persoane care, din motive independente de voinţa lor, nu pot apela ele însele la această asistenţă, va încheia o asigurare de malpraxis pentru cazurile de răspundere civilă profesională pentru prejudicii cauzate prin actul medical.

(2) O copie după asigurare va fi prezentată înainte de încheierea contractului de muncă, fiind o condiţie obligatorie pentru angajare.

 

Art. 657. – (1) Asiguratorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane care se constată că au fost supuse unui act de malpraxis medical, precum şi pentru cheltuielile de judecată ale persoanei prejudiciate prin actul medical.

(2) Despăgubirile se acordă, indiferent de locul în care a fost acordată asistenţă medicală.

(3) Asigurarea obligatorie face parte din categoria B clasa 13 de asigurări de răspundere civilă, şi va cuprinde toate tipurile de tratamente medicale ce se efectuează în specialitatea şi competenţa profesională a asiguratului şi în gama de servicii medicale oferite de unităţile de profil.

 

Art. 658. – (1) Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuieli de judecată persoanei sau persoanelor păgubite prin aplicarea unei asistenţe medicale neadecvate, care poate avea drept efect inclusiv vătămarea corporală sau decesul.

(2) În caz de deces, despăgubirile se acordă succesorilor în drepturi ai pacientului care au solicitat acestea.

(3) Despăgubirile se acordă şi atunci când asistenţa medicală nu s-a acordat, deşi starea persoanei sau persoanelor care au solicitat sau pentru care s-a solicitat asistenţa medicală, impunea această intervenţie.

(4) Despăgubirile vor include şi eventualele cheltuieli ocazionate de un proces în care asiguratul este obligat la plata acestora; cheltuielile de judecată sunt incluse în limita răspunderii stabilită prin poliţa de asigurare.

 

Art. 659. – Despăgubirile se plătesc şi atunci când persoanele vătămate sau decedate nu au domiciliul sau reşedinţa în România, cu excepţia cetăţenilor din Statele Unite ale Americii, Canada şi Australia.

 

Art. 660. – (1) În cazul în care, pentru acelaşi asigurat există mai multe asigurări valabile, despăgubirea se suportă în mod proporţional cu suma asigurată de fiecare asigurator.

(2) Asiguratul are obligaţia de a informa asiguratorul despre  încheierea unor astfel de asigurări cu alţi asiguratori, atât la încheierea poliţei, cât şi pe parcursul executării acesteia.

 

Art. 661. – (1) Limitele maxime ale despăgubirilor de asigurare se stabilesc de către CNAS, după consultarea asociaţiilor profesionale din domeniul  asigurărilor şi CMR, CFR, CMDR, OAMMR şi OBBC.

(2) Nivelul primelor, termenele de plată şi celelalte elemente privind acest tip de asigurări se stabilesc prin negociere între asiguraţi şi asiguratori.

Art. 662. – (1) Despăgubirile se pot stabili pe cale amiabilă, în cazurile în care rezultă cu certitudine răspunderea civilă a asiguratului.

(2) În cazul în care părţile - asigurat, asigurator şi persoana prejudiciată – cad de acord sau nu, este certă culpa asiguratului, despăgubirile se vor plăti numai în baza hotărârii definitive a instanţei judecătoreşti competente.

 

Art. 663. – (1) Despăgubirile se plătesc de către asigurator nemijlocit persoanelor fizice în măsura în care acestea nu au fost despăgubite de asigurat.

 

Art. 664. – Despăgubirile pot fi solicitate şi se plătesc şi către persoanele care nu au plătit contribuţia datorată la sistemul public de sănătate.

 

Art. 665. – (1) Drepturile persoanelor vătămate sau decedate prin aplicarea unei asistenţe medicale neadecvate se pot exercita împotriva celor implicaţi direct sau indirect în asistenţa medicală.

(2) Aceste drepturi se pot exercita şi împotriva persoanelor juridice care furnizează echipamente, instrumental medical şi medicamente, care sunt folosite în limitele instrucţiunilor de folosire sau prescripţiilor în asistenţă medicală calificată conform obligaţiei acestora, asumată prin contractele de furnizare a acestora.

 

Art. 666. – (1) Despăgubirile nu se recuperează de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei când asistenţa medicală s-a făcut în interesul părţii vătămate sau a decedatului, în lipsa unei investigaţii complete sau a  necunoaşterii datelor anamnezice ale acestuia, datorită situaţiei de urgenţă, iar partea vătămată sau decedatul nu a fost capabilă, datorită circumstanţelor, să coopereze când i s-a acordat asistenţă.

(2) Recuperarea prejudiciilor de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei se poate realiza  în următoarele cazuri:

a) vătămarea sau decesul este urmare a încălcării intenţionate a standardelor de asistenţă medicală ;

b) vătămarea sau decesul se datorează unor vicii ascunse ale echipamentului sau a instrumentarului medical sau a unor efecte secundare necunoscute ale medicamentelor administrate;

c) atunci când vătămarea sau decesul se datorează atât persoanei responsabile, cât şi unor deficienţe administrative de care se face vinovată unitatea medicală în care s-a acordat  asistenţă medicală sau ca urmare a neacordării tratamentului adecvat  stabilit prin standarde medicale  recunoscute sau alte acte normative în vigoare, persoana îndreptăţită poate să recupereze sumele plătite drept despăgubiri de la cei vinovaţi, alţii decât persoana  responsabilă, proporţional cu partea de vină ce revine acestora;

d) asistenţa medicală a părţii vătămate sau a decedatului s-a făcut fără consimţământul acesteia, dar în alte împrejurări decât cele prevăzute la alin. (1).

 

Art. 667. – Asiguraţii sau reprezentanţii acestora sunt obligaţi să înştiinţeze în scris asiguratorul sau, dacă este cazul, asiguratorii, despre existenţa unei acţiuni în despăgubire, în termen de 3 zile lucrătoare de la data la care au luat la cunoştinţă despre aceasta acţiune.

CAPITOLUL  VI

Procedura de stabilire a cazurilor de răspundere civilă profesională pentru medici, farmacişti şi alte persoane din domeniul asistenţei medicale

 

Art. 668. – (1) La nivelul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti se constituie Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, numită în continuare Comisia.

(2) Comisia are în componenţă reprezentanţi ai autorităţilor de sănătate publică judeţene şi respectiv ai municipiului Bucureşti, casei  judeţene de asigurări de sănătate,  Colegiului Judeţean al Medicilor, Colegiul Judeţean al Medicilor Dentişti, Colegiului Judeţean al Farmaciştilor, Ordinului Judeţean al Asistenţilor şi Moaşelor din România, un expert medico-legal, sub conducerea unui director adjunct al autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

(3) Regulamentul de organizare şi  funcţionare al Comisiei se elaborează de Ministerul Sănătăţii Publice şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 669. – (1) Ministerul Sănătăţii Publice aprobă, la propunerea Colegiului Medicilor din România,  pentru fiecare judeţ şi municipiul Bucureşti, o listă naţională de experţi medicali, în fiecare specialitate, care vor fi consultaţi conform regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei.

(2) Pe lista de experţi se poate înscrie orice medic, medic dentist, farmacist, asistent medical/moaşă cu o vechime de cel puţin 8 ani în specialitate, cu avizul Colegiului Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentişti, Colegiului Farmaciştilor şi respectiv al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.

(3) Modalitatea de remunerare a experţilor medicali din lista naţională se stabileşte prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

(4) Onorariile  pentru serviciile  prestate  de către  experţii medicali, desemnaţi  potrivit art. 671, se stabilesc în raport cu complexitatea cazului expertizat, şi aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice şi vor fi suportate de partea interesată.

 

Art. 670. – Comisia poate fi sesizată de:

a) persoana sau, după caz,  reprezentantul legal al acesteia, ce se consideră victima unui act de malpraxis săvârşit în exercitarea unei activităţi de prevenţie, diagnostic şi tratament;

b) succesorii persoanei decedate ca urmare a unui act de malpraxis imputabil unei activităţi de prevenţie, diagnostic şi tratament.

 

Art. 671. – (1) Comisia desemnează, prin tragere la sorţi, din lista judeţeană a experţilor, un grup de experţi sau un expert, în funcţie de complexitatea cazului, însărcinat cu efectuarea unui raport asupra cazului.

(2) Experţii prevăzuţi la alin. (1) au acces la toate documentele medicale aferente cazului, a căror cercetare o consideră necesară şi au dreptul de a audia şi înregistra depoziţiile tuturor persoanelor implicate.

(3) Experţii întocmesc în termen de 30 de zile, un raport asupra cazului pe care îl înaintează Comisiei. Comisia adoptă o decizie asupra cazului, în maximum 3 luni de la data sesizării.

(4) Fiecare parte interesată are dreptul să primească o copie a raportului experţilor şi documentelor medicale care au stat la baza acestuia.

 

Art. 672. – Comisia stabileşte, prin decizie, dacă în cauză a fost sau nu o situaţie de malpraxis. Decizia se comunică tuturor persoanelor implicate, inclusiv asiguratorului în termen de

5 zile calendaristice.

Art. 673. – (1) În cazul în care asiguratorul sau oricare dintre părţile implicate nu sunt de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanţa de judecata competentă, în termen de 15 de zile de  la data comunicării deciziei.

(2) Procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiţie potrivit dreptului comun.

 

Art. 674. – (1) Întreaga procedură de stabilire a cazurilor de malpraxis, până în momentul sesizării instanţei, este confidenţială.

(2) Încălcarea confidenţialităţii de către persoana care a făcut sesizarea duce la pierderea dreptului de a beneficia de procedura de conciliere.

(3) Încălcarea confidenţialităţii de către membrii Comisiei sau experţii desemnaţi de aceasta, atrage sancţiuni profesionale şi administrative conform regulamentelor aprobate.

 

CAPITOLUL VII

Dispoziţii finale

 

Art. 675. – (1) Comisia întocmeşte un raport anual detaliat pe care îl prezintă Ministerului Sănătăţii Publice.

(2) Pe baza datelor astfel obţinute, Ministerul Sănătăţii Publice elaborează un raport anual naţional asupra malpraxisului medical pe care îl prezintă Parlamentului, Guvernului şi opiniei publice.

 

Art. 676. – Instanţa competentă să soluţioneze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria  în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

 

Art. 677. – Actele de malpraxis în cadrul activităţii medicale de prevenţie, diagnostic şi tratament se prescriu în termen de 3 ani de la producerea  prejudiciului, cu excepţia faptelor ce reprezintă infracţiuni.

 

Art. 678. – (1) Omisiunea încheierii asigurării de malpraxis  medical sau asigurarea sub limita legală de către persoanele fizice şi juridice prevăzute de prezenta lege, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu suspendarea dreptului de practică sau, după caz, suspendarea autorizaţiei de funcţionare.

(2) Această sancţiune nu se aplică dacă asiguratul se conformează în termen de 30 de zile obligaţiei legale.

 

Art. 679. – Prevederile prezentului titlu nu se aplică activităţii de cercetare bio-medicală.

 

Art. 680. – În termen de 60 zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, Ministerul Sănătăţii Publice şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, vor elabora împreună prin ordin comun sau separat, după caz,  normele metodologice de aplicare ale acestuia.

 

Art. 681. – La data intrării  în vigoare a prezentului titlu, orice dispoziţie contrară se abrogă.