Neurochirurgie

Neurochirurgie

neurochirurgie_400Neurochirurgia este o ramura a chirurgiei care se ocupa de operatiile pe creier si alte interventii ale sistemului nervos, sistemul nervos de control care regleaza activitatile din organism. Operatiile pe creier sunt in general extrem de delicate si implica o serie fascinanta de tehnici, echipament si tehnologie sofisticata.

In neurochirurgie, chirurgii aplica tehnicile operatorii si chirurgicale in probleme ale creierului si sistemului nervos. Acestea sunt de obicei afectiuni fizice sau structurale, cum ar fi aparitia excrescentelor sau tumorilor sau a ranilor. Lipsa sau dezechilibrul unor substante chimice naturale in creier se trateaza mai degraba cu medicamente, cel putin in primele faze, si nu prin intermediul microchirurgiei.

In trecut s-a incercat sa se trateze varietate de boli prin neurochirurgie- de la personalitatea psihopata, la convulsii epileptice grave, halucinatii si mânii sau depresiiextreme. In cadrul operatiei numita lobotomie, o parte a creierului era extrasa in incercarea de a preveni comportamentul violent si antisocial. Insa, multi oameni erau foarte ingrijorati ca mintile si personalitatile pacientilor erau supuse unor astfel de tehnici dure prin care toate aspectele memoriei si emotiei puteau fi alterate de lama bisturiului, urmând ca acestia sa ajunga niste legume.

In prezent aceste tipuri de operatii sunt foarte rare si specializate. Uneori sunt privite ca “o ultima speranta” pentru pacienti care sufera de probleme foarte grave sau de lunga durata, la care medicamentele sau alte tratamente, cum ar fi psihoterapia, nu au dat rezultate.

Neurochirurgia moderna tinde sa se ocupe in special de leziuni, cum ar fi urmari ale ranilor la cap, membre, rani provocate de gloante sau patrunderea unui srapnel, precum si tumori sau diferite excrescente. Este folosita si pentru a trata atacuri cerebrale cardiovasculare si hemoragii, nervi blocati si comprimati si anomalii congenitale. Neurochirurgul se pregateste initial pentru chirurgie generala si abia apoi isi va alege specializarea. Este foarte importanta cunoasterea anatomiei- nu doar cea a creierului si a nervilor, si cea a oaselor, muschilor, ligamentelor si altor zone care le inconjoara. In unele operatii o echipa de neurochirurgi lucreaza impreuna cu un chirurg ortoped specializat in oase, muschi si articulatii.

Diagnosticarea corecta este importanta in orice ramura a medicinei dar in special in problemele neurologice. O mare dificultate este ca tesutul nervos nu este ca cel al pielii, muschilor sau oaselor. Acestea din urma se regenereaza, se refac si se vindeca daca sunt taiate. In unele cazuri, devin aproape ca noi. insa un nerv odata taiat, in general nu se vindeca si nu se reconecteaza acest lucru este valabil si in cazul creierului devreme ce creierul este , de fapt, un labirint gigantic de nervi. Cu toate acestea cercetarile recente au demonstrat ca anumiti nervi pot fi determinati sa se refaca in portiunea adiacenta, desi foarte lent- in jur de un milimetru pe zi. Cercetatorii spera ca in viitor vor fi capabili sa stabileasca metode de accelerare a acestui proces si, probabil, sa folosesca medicamente inca nedescoperite sau implanturi de celule nervoase pentru „a astupa golul”.

Cealalta problema majora este ca nervii sunt foarte importanti pentru organism. Ei primesc informatii de la simturi si emit instructiuni pentru miscarea muschilor. Daca sunt deteriorati, pot aparea pierderea sensilbilitatii si paralizia. Muschii care nu sunt solicitati regulat, contractându-se daca nervii “le ordona” se vor atrofia deci, sanatatea nervilor este importanta pentru sanatatea muschilor. Creierul este centrul de control al intregului organism. Deteriorarea acestuia ar putea impiedica monitorizarea functiilor vitale, ca bataile inimii, respiratia si tensiunea arteriala, si ar putea duce la intreruperea proceselor mentale, memoriei, emotiilor si ratiunii insasi.

Dupa diverse tipuri de interventii neurochirurgicale, pacientii beneficiaza din plin de fizioterapie si exercitii speciale. Uneori nervii cresc din nou in conexiuni diferite, astfel incât când o persoana inceraca sa-si miste un deget sau un membru intr-o directie, acesta se indreapta inspre directia opusa. Prin urmare pacientul trebuie uneori sa reinvete miscarile si de unde provin senzatiile. Neurochirurgia poate avea succese uimitoare, cum ar fi indepartarea paraliziei sau recuperarea simturilor.